La editurile Művelődes (Cluj-Napoca) şi „Caiete Silvane” (Zalău) a apărut albumul „Artă plastică la Jebucu. Tabăra de creaţie din Ţara Călatei 1996-2020/ Képzőművészet Zsobokon. A Kalotaszegi Alkotótábor 1996-2020” cu sprijinul UDMR, Fundaţiei Communitas, Centrului de Cultură şi Artă al Judeţului Sălaj şi Muzeului Judeţean de Istorie şi Artă Zalău. Redactor: Szabó Attila.
Cunoaștere și sursă de inspirație
Tabăra de creație de la Jebucu împlinește douăzeci și cinci de ani. Inițiativa organizării acesteia îi aparține pictoriței Essig Kacsó Klăra. Posibilitatea organizării unei astfel de tabere la Centrul de plasament Bethesda a apărut în timpul activității sale ca profesor de desen în zona Jebucului. Decisive au fost mai multe elemente, dar cele mai importante fiind cele de nivel estetic și spiritual: la Jebucu, un sat mic din Țara Călatei, aspectul vizual al locurilor (arhitectură tradițională, peisajul, portul popular) și atitudinea conservatoare a comunității locale în ceea ce privește raportarea la tradiția populară, păreau deosebit de ofertante pentru un proiect artistic. Deci, sursa de inspirație a fost dată: varietatea deosebit de atractivă a patrimoniului cultural material. Ceea ce de la bun început a marcat, dar a și îngrădit posibilitățile de abordare artistică a temei, oferind mai mult pretext de creație artiștilor care lucrează în viziuni figurativiste, tradiționaliste.
În Transilvania funcționează nenumărate tabere de creație cu profile diferite, care își asumă un program bine definit, pe baza căruia își planifică activitatea pe un termen mai scurt sau mai lung. Astfel s-a format un concept și la Jebucu, formulat de Essig Kacsó Klára ca fiind „cunoașterea și utilizarea creativă având ca sursă de inspirație tradițiile acestor locuri, obiceiurile locuitorilor, portul popular, viața de zi cu zi a acestor oameni”. Pe durata celor douăzeci și cinci de ani, artiștii participanți au ajuns în 35 de sate ale ținutului, și pentru cunoașterea mai bună a acestuia au participat la diferite prezentări despre specificul zonal susținute de specialiști etnografi, folcloriști, istorici, dar și scriitori, poeți. Încă de la început, istoricul și criticul de artă Banner Zoltán li s-a alăturat organizatorilor, prevăzând acestui demers artistic un loc de frunte în cadrul proiectelor de tip transilvanist susținute în ideea lui Kós Károly. În albumul Artă plastică la Jebucu, Tabăra de creație din Țara Călatei (Editura Caiete Silvane, Zalău 2015) acesta spunea: „Odată cu revenirea acasă a lui Kós Károly, idealul maghiar al secesion-ului (reutilizarea modernistă a tradiției arhitecturale medievale și populare) răzbate aproape neobservat, dar în mod organic în creațiile literare și artistic plastice transilvaniste. Prin intermediul unor apostoli ca el sau Gyarmathy Zsigáné, regăsim în viața culturală interbelică un apetit pentru Țara Călatei, comorile ei strălucind uneori chiar și pe «piața culturală» budapestană. După cel de-al doilea război mondial, în perioada comunistă, toate valorile naționale identitare au fost marginalizate, astfel, textilele și broderiile cusute sau țesute, canceele ceramice cumpărate la prețuri infime, seturile de șah făcute la Izvorul Crișului, au doar rolul de a colora atmosfera locuințelor transilvane. Când după 1990 taberele din Ardeal devin «internaționale» în urma deschiderii frontierelor, iar turiștii maghiari, printre ei și artiști, nici nu se opresc până ce nu ajung în Ținutul Secuiesc – Essig Kacsó Klára se gândește să reintroducă în circuitul cultural Țara Călatei ca sursă de inspirație, dar și ca un mediu de conectare între oameni. Unul dintre cele mai mici sate ale ținutului, Jebucu, s-a dovedit a fi adecvat pentru realizarea acestui proiect. Partenerul acestui proiect, anume Centrul de Plasament Bethesda din localitate (întemeiat în urma activității binecuvântate a familiei de preoți Molnăr, doamna preot Irma și domnul profesor de teologie Molnár János), cu facilitățile deținute a putut asigura condiții prielnice și pentru gusturile mai sofisticate ale «străinilor». În ceasul de seară al tradiției culturii maghiare ardelenești de cel puțin jumătate de mileniu «trebuie recoltat totul» (Kányádi: Barca lui Noe), căci deja nimic nu mai este în starea în care era acum de-un secol, percepută, văzută și utilizată atunci ca stil de epocă de către Malonyai Dezső, Körösfői Kriesch Aladár, Toroczkai Wigand Ede, Nagy Sándor, Róth Miksa, Ferenczy Noémi și îndeosebi Kós Károly. Așadar, trebuie (sau în orice caz, merită) să fie reinventariat din nou tot ceea ce se mai regăsește din formele spirituale ale satului maghiar de Călata, ale artei și ale eticii populare locale (transmise prin geniul creator al cât mai multor artiști plastici) și puse în valoare”. Pe lângă activitatea pictorilor, graficienilor, textiliștilor, sculptorilor, ceramiștilor se derulează la Jebucu de șapte ani și un proiect fotografic condus de fotograful Essig József. Activitatea celor două echipe se desfășoară simultan, tabăra fiind deschisă de expoziția foto realizată din materialul anului precedent, iar operele de artă plastică ale anului curent sunt prezentate la finalul fiecărei tabere. Selecțiile cuprinse în materialele expozițiilor au ajuns pe parcursul anilor de la Jebucu la Cluj-Napoca, Zalău, Rodna Veche, Sovata, Târgu Mureș, Oradea, Sfântu Gheorghe, Huedin, Bonțida, Pécs, Debrețin, Szeged și Budapesta.
Szabó Attila
muzeograf, pictor
